”Rugăciunea în învățătura Sfântului Sofronie Athonitul” (2)

Rugăciunea: mai înaltă decât arta sau știința (partea a doua)

Practica rugăciunii este tămăduitoare atât trupului, cât și sufletului. Din experiența de veacuri a vieții in Biserică știm faptul că, ”pentru rugăciune - adică pentru Dumnezeu - nici o boală a duhului nu este incurabilă”. Sfântul Sofronie ne pune înainte, în cartea sa ”His life is mine” (tradusă în limba română cu titlul ”Rugăciunea – experiența vieții veșnice”), rolul tămăduitor al rugăciunii în viața oamenilor, indiferent de starea noastră socială, de mediul în care am trăit - traumatizant sau echilibrat, indiferent de starea de sănătate a fiecăruia: ”Putem să ne naștem în cele mai nefavorabile împrejurări. Putem crește în medii ignorante, dure și chiar criminale, putem să fim atrași de exemplele de viețuire generale din jurul nostru. Putem suferi orice fel de lipsuri, ocări, pierderi. Putem fi diformi din naștere și putem ști ce înseamnă a fi disprețuiți, răniți, respinși. Tot ceea ce e nenorocire în lumea de astăzi își poate lăsa amprenta asupra noastră. Dar, din clipa în care ne întoarcem la Dumnezeu, din clipa în care ne-am hotărât să urmăm poruncile Lui, începe un proces de tămăduire fundamentală. Și nu numai că suntem vindecați de rănile sau patimile noastre, dar chiar și înfățișarea noastră exterioară se poate schimba.” Înțelegem, prin urmare, că rugăciunea poate împlini toate lucrurile și, ”chiar dacă suntem lipsiți de daruri naturale, oricare dintre noi poate să obțină și obține prin rugăciune daruri suprafirești."

Pentru a înțelege mai limpede complexitatea actului rugăciunii, Cuviosul Părinte Sofronie ne propune o comparație între actul rugăciunii și actul științific. El ne spune că ”în actul rugăciunii mintea omenească își găsește expresia ei cea mai nobilă”. Nu putem asemăna concentrarea unui om de știință angajat într-un act de cercetare, nici concentrarea artistului ce creează opere de artă, nici concentrarea gânditorului cufundat în filozofie și nici măcar pe cea a teologilor implicați în studiul teologiei, cu starea mentală a omului de rugăciune ”ajuns față în față cu Dumnezeul-Cel-Viu”. De ce? Pentru că, spune Sfântul Sofronie, ”oricare gen de activitate mentală cere mult mai puțină încordare decât rugăciunea. Putem fi în stare să lucrăm 10 sau 12 ore, dar sunt suficiente numai câteva clipe de rugăciune și, iată, suntem deja epuizați.” ”Dacă, pentru a dobândi o erudiție științifică, este nevoie de o îndelungată și încordată trudă, atunci dobândirea rugăciunii cere neasemuit mai mult.”

Sfântul Sofronie considera că nici o rugăciune adusă înaintea Dumnezeului Celui Veșnic nu se va pierde, ci va rămâne în veșnicie, iar ”în ziua obșteștii învieri toate aceste rugăciuni vor sta alături de noi, preschimbate în lumina nepieritoare a sfintei vieți, în cetatea Dumnezeului nostru.”

Bibliografie:

1. Arhim. Sofronie, Rugăciunea - experiența vieții veșnice, Editura Deisis, 2001;

2. Arhim. Sofronie, Despre rugăciune, Editura Accent Print, Suceava, 2019;

3. Arhim. Sofronie, Scrisori către familia protoiereului Boris Stark, Editura Accent Print, Suceava, 2015

© Alina Ana Nistor