Manastirea Godoncourt
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale

Cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox, este Naşterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie. 

Se şi cuvenea, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi preacinstită în Biserică.

​Ioachim era din seminția lui Iuda, iar Ana din seminţia lui Levi, fiind fiica preotului Matan și a soției lui, Mariam. Erau în vârstă și, fiind lipsiți de copii, erau priviți de ceilalţi ca blestemați. Odată, din această pricină, dreptului Ioachim i-au fost refuzate darurile aduse la templu. De aceea el a zis către soţia sa, Ana: Mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu să ne dăruiască un copil.

Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră. Precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor.

Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

În zilele împăratului Leon cel Înţelept (886-912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea poporului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat privirile şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se pentru lume.

Sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră. Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”.

Praznicul Botezului Domnului este sărbătorit la 6 ianuarie. El este numit în popor şi Boboteaza, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului). Mântuitorul Iisus Hristos a crescut în Galileea, în cetatea Nazaret, tăinuindu-Şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale până la vârsta de 30 de ani, pentru că la iudei se socotea a fi o necuviinţă, ca să primească cineva vrednicia de învăţător sau de preot înainte de 30 de ani.

La Praznicul Bunei Vestiri, Iubitorul de oameni şi milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă grijă neamului omenesc, ca un părinte iubitor de fii, văzând făptura mâinilor Sale înrobită de diavolul, atrasă spre patimi şi supusă slujirii idoleşti, a binevoit să trimită pe Unul-Născut Fiul Său în lume, spre mântuirea noastră.

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.

Pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Pătimirile Sale, le-a făgăduit venirea Preasfântului Duh, zicând: Este de folos să Mă duc Eu;  că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni (Ioan 16, 7). Şi iarăşi: Când va veni Acela, vă va învăţa pe voi tot adevărul (Ioan 16, 3).

De aceea, după Învierea din morţi, arătându-Se lor timp de patruzeci de zile, nu necontenit, ci din când în când, gustând mâncare înaintea lor şi înfăţişându-le şi mai lămurit Învierea, în cea din urmă zi, făgăduindu-le multe despre cele privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, le-a poruncit lor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să rămână acolo, aşteptând venirea Preasfântului Duh.

Biserica Ortodoxă cinsteşte persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii şi a doua zi după ea, la sărbătoarea Sfintei Treimi (numită şi Lunea Sfântului Duh). Credincioşii ortodocşi se vor afla la 31 mai 2015 în Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor – numită în popor şi Duminica mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii.

Domnul nostru Iisus Hristos, în anul al treizeci şi treilea de la naşterea Sa, şi în al treilea an şi cel de pe urmă al propovăduirii Sale, apropiindu-Se de Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, a mers în părţile Cezareei lui Filip, şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru, acolo: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 16), a început a spune ucenicilor Săi că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult de la farisei, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât.