Rugăciunea: mai înaltă decât arta sau știința (I)
Actul rugăciunii depășește firea noastră pământească, fiind har ce se pogoară de Sus. Pentru Sfântul Sofronie, rugăciunea, în esența ei, depășește planul nostru materialnic, lumesc. Noi nu găsim, în lumea aceasta, izvor de energie pentru rugăciune: de exemplu, multa hrană, necesară pentru întărirea trupului, duce, în plan spiritual, la răzvrătirea trupului, iar acestuia ”nu-i va mai arde de rugăciune”.
Invers, dacă ne supunem trupul unei postiri peste măsură, atunci, printr-o dureroasă înfrânare, pentru o vreme, vom simți o stare favorabilă rugăciunii. Dar aceasta nu va dura îndelungă vreme, iar trupul își va arăta, din nou, neputința de a urma râvnei duhului.
În căutările noastre duhovnicești, ne izbim de împotrivirea trupului nostru stricăcios, despre care Sfântul Sofronie scrie că este ”neputincios a purta nemărginirea, clătinat de îndoieli”, și ”respingând tot ce îi depășește înțelegerea.” Ne izbim, de asemenea, de ”mediul social în care trăim, care își organizează viața cu alte țeluri, diametral opuse rugăciunii.” O altă piedică în calea rugăciunii, deloc neglijabilă, sunt duhurile potrivnice. Dar, în ciuda acestor piedici, trebuie să avem, în minte și în inimă, conștiința că ”numai ea, rugăciunea, renaște lumea zidită din căderea ei, biruind stagnarea-i în rutină și inerția, printr-o mare încordare a duhului nostru în a urma poruncilor lui Hristos.”
Pentru Cuviosul Părinte Sofronie, actul rugăciunii este mai înalt decât arta sau știința. Prin rugăciune intrăm în comuniune, în părtășie cu Dumnezeu, Ființa cea Fără-de-Început. Dar, chiar dacă de mii de ori simțim în sufletele noastre ”o înflăcărată tânjire către Dumnezeu”, tot de mii de ori trăim și repetate căderi de la Lumina Sa.
Sfântul Sofronie ne învață că, atunci când începem să ne rugăm, ne stă împotrivă ”întreg complexul energiilor cosmice”, pentru că trăim, cu toții, ”înconjurați de o lume fără rugăciune”. Nu putem reuși să răzbatem dincolo de aceste piedici decât printr-o mare străduință. Și nu putem reuși să răzbatem, dincolo, prin propriile puteri, ci trebuie să cerem ajutorul care vine de sus, de la Domnul, rugăciunea fiind ”un act vădit mai presus de fire”. Cuviosul Sofronie afirmă că lupta pentru rugăciune este ”chinuitor de îngreuietoare” și ”nu este ceva mai greu decât această lucrare”. Este esențial să nu renunțăm la strădanie, pentru că, ”de nu ne vom da bătuți, va veni clipa când o rază a Dumnezeieștii Lumini, lin, dar puternic, va străpunge întunerecul ce ne înfășoară, iar sufletul se va învăța a trăi creștinește.”
Bibliografie:
Arhim. Sofronie, Despre rugăciune, Editura Accent Print, Suceava, 2019
© Alina Nistor
Comments