top of page
Logo.png

Manastirea Godoncourt
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale

Postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

acum 3 ore
3 min de citit

„Dumnezeu Se face om”

Postul Nașterii Domnului se desfășoară între 14 noiembrie și 24 decembrie. Este cunoscut și sub numele de Postul Sfântului Filip, deoarece sărbătoarea Apostolului Filip este prăznuită la 14 noiembrie, sau, de asemenea, sub denumirea de Paștele de iarnă. Este un post sfânt de patruzeci de zile, modelat într-o anumită măsură după Marele Post al primăverii.


Ajunul Nașterii Domnului, numit și Paramonia Nașterii, care în acest an, 2026, cade într-o zi de joi, este o zi de post. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește unită cu Vecernia. În ziua următoare, 25 decembrie, se săvârșește Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Taina „Celui ce vine” este exprimată din belșug prin texte biblice și imnuri specifice acestei mari sărbători.


În primele veacuri, Epifania (Arătarea Domnului) pare să fi avut o importanță mai mare decât Nașterea. În Egiptul creștin, sărbătoarea era prăznuită la 20 mai, după cum menționează Sfântul Clement al Alexandriei (143–215). În secolul al IV-lea, potrivit omiliilor Sfântului Grigorie de Nyssa, sărbătoarea a fost stabilită la data de 25 decembrie. Sfântul Ioan Gură de Aur a susținut această dată, introducând sărbătoarea la Antiohia în anul 386 și la Constantinopol între anii 398 și 402.


Din punct de vedere teologic, Sfânta Biserică îi pregătește pe credincioși prin rugăciune și post, împreună cu toți drepții Vechiului Testament și cu toți patriarhii și prorocii lui Israel. Această pregătire se desfășoară prin intermediul celor două duminici care preced nemijlocit sărbătoarea, fiecare având un rol pedagogic aparte: Duminica Sfinților Strămoși și Duminica Sfinților Părinți sau a Genealogiei.


Duminica Sfinților Strămoși

Venirea Mântuitorului și viitoarea Sa Întrupare sunt însoțite de numeroase intervenții ale lui Dumnezeu în favoarea poporului ales.


„Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!” (Luca 14, 15).

Rămâne un „mic rest”: smerit și capabil să primească un Mesia venit în smerenie și lepădare de sine, în stare de chenoză. Sunt mulți cei care se sustrag invitației, dar și cei care sunt chemați fără întârziere din piețele și ulițele cetății. Cei care rămân sunt „săracii, neputincioșii, orbii și șchiopii” (Luca 14, 21).


„Tot așa și în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har” (Romani 11, 5).

Și Ilie credea că el era singurul care rămăsese credincios. Însă Domnul i-a descoperit că șapte mii de oameni nu-și plecaseră niciodată genunchiul înaintea lui Baal. Dumnezeu păstrează astfel „un mic rest”, curățit prin foc și menit să aducă rod.


Astfel, Pilda Cinei celei Mari (Luca 14, 16–24) și invitații care sunt surprinși și „cuprinși” de chemarea lui Dumnezeu ilustrează Duminica Sfinților Strămoși. Aceștia au păstrat vie memoria așteptării și au asigurat continuitatea făgăduinței.

„Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).


Cu toate acestea, toți oamenii sunt chemați la ospățul ceresc.


Duminica Sfinților Părinți după trup a Domnului sau a Genealogiei

Celălalt prolog teologic al sărbătorii, de la Avraam până la Macabei, își are rădăcinile în istoria unui popor. Această genealogie (Matei 1, 1–25), care îi cuprinde pe toți sfinții mijlocitori și modele ale Vechiului Testament, confirmă istoria mântuirii oamenilor.


Paisprezece neamuri de la Avraam până la David, paisprezece neamuri de la David până la strămutarea în Babilon și paisprezece neamuri de la strămutarea în Babilon până la Hristos, potrivit Evangheliei după Matei 1, 17.


Această mângâiere și această nădejde, hrănite de Lege, de Proroci și de Psalmi, vorbesc despre Hristos și alcătuiesc prima moștenire eclezială: Biserica dinaintea Bisericii, Biserica Vechiului Legământ a Sfinților Părinți ai Vechiului Testament — patriarhi, regi și regine, drepți și femei sfinte, cei îndumnezeiți — toți cei care au vestit venirea lui Mesia.


Pruncul din iesle este și Noul Adam, Dumnezeu-Omul Care Se întrupează în inimile noastre.


Nașterea lui Hristos reprezintă un nou început pentru omenire, întărită prin cunoașterea indispensabilă a Vechiului Testament, a mulțimii sfinților săi și a tainei pregătitoare pentru Întruparea lui Hristos, pentru moartea Sa și pentru slăvita Sa Înviere.


„Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție!”




 
 
 

Comentarii


bottom of page