top of page
Logo.png

Manastirea Godoncourt
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale

Sâmbăta pomenirii morților și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Sâmbăta pomenirii morților și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (Lăsatul secului de carne) formează un diptic. În aceeași duminică este celebrată a doua Venire a Domnului Iisus Hristos.


Copyright La blouse romaine facebook page
Copyright La blouse romaine facebook page

Toate sâmbetele sunt dedicate celor adormiți, potrivit recomandării Sfinților Părinți, consemnată în Triod: sâmbăta este ziua pomenirii tuturor credincioșilor adormiți cu evlavie de-a lungul veacurilor, în nădejdea învierii și a vieții veșnice. Sunt sufletele care, de la Adam și până în zilele noastre, L-au iubit pe Dumnezeu în pustie și în cetăți, pe mare și pe uscat. Pretutindeni au fost regi și regine, preoți și episcopi, monahi și oameni căsătoriți, bărbați și femei de toate vârstele și din toate neamurile. Sunt toți cei care L-au slujit pe Dumnezeu în inima lor, cu credință și curăție, care s-au arătat „în atâtea chipuri și pe atâtea căi” (a treia stihiră de la Doamne, strigat-am).


Rugăciunea Bisericii pentru cei morți în această zi anume simbolizează odihna zilei a șaptea, marele Sabat care pregătește venirea zilei a opta, Ziua Domnului, ziua Învierii, care este și ziua Judecății.


Când Te vei coborî, O, Judecătorule a toate,

Și vei judeca tot pământul,

Învrednicește-mă și pe mine să aud chemarea:

„Veniți, binecuvântații Tatălui Meu”.


În această duminică facem pomenirea celei de-a doua și deplinei veniri a Domnului.


„Mântuitorule, Tu ne-ai deschis viața veșnică.”


Învierea lui Iisus Hristos a avut loc constituind evenimentul central al istoriei Bisericii și al lumii. Pentru oameni, însă, învierea este încă viitoare. Ne aflăm în timpul acestei împliniri și trebuie să trecem prin etapa judecății.


Ce trebuie să facem pentru a împlini în viitor ceea ce Hristos a realizat în trecut? Răspunsul se află în Evanghelie și în Liturghie. Cei adormiți sunt învredniciți de „odihnă” prin rugăciunile Maicii Domnului, ale sfinților și ale credincioșilor Bisericii de pe pământ, care cheamă mila dumnezeiască. Cei vii sunt chemați „să-și petreacă viața în credință” (a treia stihiră de la Vecernie), până la sfârșitul lumii.


Zi de zi să înaintăm fără a știrbi nimic din Sfânta Evanghelie, adăugând, dacă este cu putință, câteva fapte de iubire în plus! Creștinul este omul care așteaptă, care veghează, pândind venirea Stăpânului în miez de noapte, cu mijlocul încins și cu candela aprinsă, gata să deschidă ușa Domnului. „Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla priveghind!” (Lc 12, 35-38).


„Vegheați, dar, căci nu știți nici ziua,nici ceasul când va veni Fiul Omului.”(Mt 25, 13)

 
 
 

Comentarii


bottom of page