Rugăciunea în învățătura Sfântului Sofronie Athonitul (3)

Despre rugăciune - destăinuirile unui Sfânt (partea întâi)



Voi încerca să redau, prin câteva exemple pe care le-am descoperit - cu uimire și cu bucurie – în cărțile sale, modul în care și-a trăit Sfântul Sofronie rugăciunea înaintea Domnului, în două secvențe ale vieții sale:

- în anii 20, când, tânăr și talentat pictor în Paris fiind, a primit, în inima sa, descoperirea Dumnezeului Celui Personal al creștinilor, revelație ce l-a readus la a îmbrățișa credința copilăriei sale, când obișnuia să se roage firesc, timp de mai multe ceasuri pe zi, în bisericile moscovite, alături de dădaca sa.

- la începutul anilor 40, când, pustnic în peșterile Sfântului Munte fiind, a trăit stări de har mai presus de înțelegerea noastră.

În textele publicate în cartea ”Despre rugăciune”, Sfântul Sofronie ne pune înainte tainele sufletului său, dezvăluind darurile primite de la Hristos în anii tinereților sale. Autorul explică contextul în care s-a hotărât să ne facă aceste uimitoare destăinuiri: ”Dacă cineva mi-ar fi spus acum cincizeci de ani – ba și mai puțin, acum vreo 20 de ani sau chiar zece ani – că voi scrie despre mine, aș fi zâmbit, ”știind că așa ceva cu mine nu poate fi”. Dar, oricât ar părea de paradoxal, înaintea ieșirii mele, mărturisesc binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra mea, pentru ca, în acest chip, a-I mulțumi. Eu mă dau judecății lui Dumnezeu și judecății oamenilor. Nu puțini oameni s-au purtat ”prudent” față de mine, respingându-mă, osândindu-mă, și altele asemenea. Însă tot atâția, și poate chiar mai mulți, îmi arătau încredere și ”dragoste”. Pentru aceștia, cele scrise de mine, fie-le testamentul meu, pe care îl dau ”în dar”, precum și eu am primit în dar de la Dumnezeu prin părinții mei în Duh.”


Mai întâi, voi relata despre rugăciunea pe care a trăit-o tânărul Serghei, viitorul monah Sofronie, la Paris. Avea 28 ani pe atunci și era novice în viața duhovnicească. Nu conștientiza ce i se întâmplă. Era stăpânit de o rugăciune puternică. După propria mărturie, în acea vreme se ruga stând în genunchi cu fruntea la podea. Nu putea rezista setei de rugăciune: ”uneori mă dădeam ei fără sațiu. Și, dacă atunci (...) aș fi vrut să mă sustrag de la ea, nu aș fi putut.” Mărturisește că, uneori, simțea cum ”un foc nevăzut” i se atingea de creștetul capului și care repede îi pătrundea, în tot trupul, până la picioare, ”și o rugăciune înflăcărată, cu adânc plânset pentru lume”, punea stăpânire pe el ceasuri întregi. Când trupul nu mai rezista efortului rugăciunii și plânsului, Serghei adormea, ”dar, înlăuntrul conștiinței mele, eu nu încetam să mă rog și nu mă simțeam ca dormind. Doar când mă trezeam îmi puteam da seama că trupul meu dormise, fiindcă nu întotdeauna se afla în poziția în care mă rugam.”


Rugăciunea sa era atât de intensă încât i se dăruia pe de-a-ntregul și oriunde, nu doar în mansarda sa, ci chiar și pe străzile Parisului: ”De două ori, poate chiar de trei ori, pe străzile Parisului, din pricina rugăciunii am pierdut simțul lumii materialnice care mă înconjura. Am ajuns cu bine la locul către care mă îndreptam. Într-o măsură îmi pare rău că nu era cu mine vreun martor care să-mi fi descris purtarea mea în astfel de momente.”


În acei ani, redescoperirea rugăciunii către Hristos i-a trezit dorul de a cunoaște, cu mintea, mai adânc, învățătura Bisericii despre Hristos. Se înscrie la Institutul Teologic din Paris și urmează cursurile pentru câteva luni, având ca părinte duhovnicesc pe marele profesor Serghei Bulgakov. Dar rugăciunea îl împiedica să-și concentreze atenția asupra subiectelor predate la Institut. Părintele Sofronie povestea mai târziu: ”Eram nevoit să mă lupt cu acest obstacol neobișnuit și, totodată, prețios în sine. Viața la Institut mă avantaja, în sensul că aveam o odaie separată, deasupra locuințelor profesorilor, unde mă puteam ruga în poziția cu care mă obișnuisem. Și, totuși, în ciuda interesului meu pentru științele bisericești, nevoia mea duhovnicească de a petrece în rugăciune suferea păgubire, și am plecat la Athos. Acolo, la Sfântul Munte, viața mea a intrat în făgașul ei. Aproape zilnic, după Liturghie, mă aflam plin de bucuria Paștilor.”

Bibliografie:

Arhim. Sofronie, Taina vieții creștine, Editura Accent Print, Suceava, 2014

Arhim. Sofronie, Despre rugăciune, Editura Accent Print, Suceava, 2019


© Alina Ana Nistor

188 afișare0 comentariu