Despre Pocăință

🔰 Părinte, mă simt zbuciumat când merg pe stradă sau când mă gândesc la direcția în care merge lumea întreagă, mai și judec lumea în general, deși simt că mi se sfâșie inima de durere pentru ei. Și simt că și eu mă număr printre ei.

Pr. Nichifor: Este și un duh de descurajare aici și un duh de deznădejde, dar și o îngrijorare reală, până la urmă. Nu trebuie să ne lăsăm descurajați. Aceasta este o altă strategie a vrăjmașului, care ne îndreaptă ochii doar spre drobul de sare și spre pisica ce ar putea trece pe acolo. Trebuie să văd ce pot face. Ori iau drobul de sare de acolo ori fugăresc pisica ori, dacă nu, cel mai la îndemână ar fi să pun copilul în altă parte. Adică trebuie să văd ce pot face, concret, în cazul meu.


Astăzi, dacă mai este o zi, să fie binecuvântată. Ce pot face eu azi, în ziua de astăzi? Pe cine pot să ajut? Cum mă pot pocăi de toată necredința mea, de toată împietrirea mea? Cum să fiu mai atent în jurul meu?


Da, este o dinamică a răului, dar nu o putem depăși doar observându-o, doar descurajându-ne, ci făcând puținul pe care îl putem face.


Iarăși, vă spun o pildă. La un bătrân îmbunătățit a venit un frate, care, cu onestitate, l-a întrebat: "Părinte, ce pot să fac pentru soarta lumii, pentru binele lumii?" Și i-a spus Bătrânul: "Frate, când ieși din chilia aceasta să nu trântești ușa." Deci binele acesta care ți-e la îndemână, acesta imediat, pe acesta trebuie să-l faci, la acesta să fii atent.


Arhim. Nichifor Horia - Conferință ASCOR Cluj, Despre Pocăință

44 afișare
Monastere Godoncourt

Detalii Contact:

Email: contact@monasteregodoncourt.com

Telefon: +33 7 67 78 60 17

Adresa: 116 Rue Haute, 88410 Godoncourt

Subscriu, pentru a primi noutatile
Linkuri rapide:

Despre Noi

Noutati

Evenimente

Galerie Foto

Contact

Donatii

© 2019 by OEC. Created with Wix.com 

Monastere Godoncourt

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale