5 martie 2021: 62 de ani de la întemeierea Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex, Anglia


(Articol publicat în revista "Lumea Credinței"din Aprilie 2021 https://lumeacredintei.com/home-10/)


Anul acesta s-au împlinit 62 de ani de la întemeierea Mănăstirii Essex, ctitoria Sfântului Sofronie Athonitul. La 5 martie 1959, Sfântul Sofronie, la acea vreme arhimandrit în vârstă de 63 ani, s-a stabilit la Old Rectory, în satul Tolleshunt Knights din Essex, Anglia.

Anterior mutării în Anglia, Sfântul Sofronie viețuise 22 de ani în Muntele Athos și alți 12 ani în Franța, lângă Paris, în suburbia Sainte Geneviève-des-Bois, slujind ca preot la Maison Ruse, un așezământ aparținând comunității ruse din exil.


Franța


La Paris, spre sfârșitul anilor '50, în jurul Arhimandritului Sofronie se adunase un mic grup de fii și fiice duhovnicești de diferite naționalități. Aceștia se întâlneau la rugăciunea de obște, într-un mic Paraclis, improvizat într-un hambar vechi, în apropiere de Maison Ruse. După 1956, trei tineri - viitorii monahi Procopie, Irineu și Simeon - s-au mutat acolo, trăind în condiții de mare sărăcie. Despre începuturile comunității sale monahale, Sfântul Sofronie își amintea mai târziu: ”Da, era mare sărăcie pe atunci. Eram mai sărac decât cel mai sărac muncitor care nu avea de lucru. (...) Părinții Simeon și Procopie dormeau în niște încăperi mai mici decât compartimentele unor vagoane-cușetă. Capul lor atingea un perete exterior, iar picioarele lor atingeau peretele interior. Atunci când ploua abundent, apa intra prin tavan. În acea perioadă, aveam trei ore de rugăciune dimineața, cu metanierul, și, la fel, seara. În ciuda a toate, trăiam ca o continuă sărbătoare, în ciuda întregii sărăcii. ... În acei ani (de început), rugăciunea ne era fierbinte, pentru că noi nu aveam nimic, nimic de construit, nu aveam nimic.”(1)

Pentru că spațiul din Sainte Geneviève-des-Bois era mic și nepotrivit pentru închegarea unei obști monahale, Părintele Sofronie a început să caute un loc potrivit care să le îngăduie să-și trăiască viața de rugăciune pe care cu toții și-o doreau. Dar nu au găsit acest loc în Franța, ci în Anglia.


Anglia


Părintele Sofronie a aflat, prin Rosemary Edmonds (2), că într-un sat din Anglia este de vânzare o fostă casă parohială a comunității anglicane locale. Aceasta era situată într-un loc izolat, potrivit pentru viețuirea monahală, în satul Tolleshunt Knights. Părintele Sofronie a vizitat proprietatea de la Old Rectory în 1958, i-a plăcut liniștea locului și l-a odihnit faptul că nu era nimeni altcineva interesat să cumpere casa. Revenit în Franța, le-a propus doritorilor de împreună-viețuire monahală a se muta cu toții în Anglia. Printre cei care au acceptat au fost viitorii monahi Procopie, Irineu și Simeon.”(3)

Însă, pentru mutarea în Anglia trebuia depășită o etapă dificilă. Era necesar ca autoritățile engleze să permită micii obști monahale să se stabilească pe insulă în vederea întemeierii unei mănăstiri. În acei ani se primeau foarte greu străini în Anglia. La interviul de la Ambasada britanică din Franța, Părintele Sofronie a fost întrebat cu ce poate fi de folos societății engleze. Le-a răspuns că scopul lor este viețuirea într-un loc liniștit, unde să poată sluji Sfânta Liturghie. De la ucenicul său, Arhim. Zaharia Zaharou, aflăm mai multe detalii despre acest episod: ”Cererea de viză și cazul său au ajuns să fie discutate în Parlamentul Angliei. Deși nu-mi amintesc toate amănuntele știu că problema a fost dezbătută în Camera Comunelor și unii parlamentari erau foarte hotărâți să nu-i lase să vină în Anglia, căci Părintele Sofronie ceruse să vină cu toată sinodia („obștea”) sa. La un moment dat, când discuțiile înclinau cert spre un refuz, un membru al Parlamentului s-a ridicat și a spus: „Nu doriți să-l lăsați pe arhimandrit să vină, pentru că ei nu pot contribui cu nimic la economia noastră; astfel, dacă cei 12 apostoli ar veni astăzi la Dover, l-ați primi numai pe Iuda, pentru că el are banii!” În acea clipă


ministrul-secretar de interne, Butler, a semnat cererile și a zis: „Dați arhimandritului tot ce dorește!”(4) Și, în acest mod cu totul minunat, Părintele Sofronie a primit viză pentru ședere în Anglia, împreună cu mica sa obște monahală.

Părintele Sofronie îi scrie surorii sale Maria, în februarie 1959, despre mutarea în Anglia și îi descrie casa Old Rectory: ”Mâine sau poimâine sper să primesc ultimele hârtii pentru a ne muta domiciliul în altă țară. Desigur, la început se cere multă muncă de la mine și de la cei ce merg cu mine pentru construirea și amenajarea unei case noi. O casă cu două etaje, lungă de 20 metri, lată de 10 metri, cu o suprafață de 400 mp. În grădină de 8.000 mp sunt mulți pomi fructiferi și nefructiferi. Mai târziu voi descrie totul în amănunțime, atunci când voi locui acolo, dacă va binecuvânta Dumnezeu.”(5)

La 5 martie 1959, Arhimandritul Sofronie, Ierodiaconul Procopie, viitorul monah Simeon, o soră (care se va întoarce mai târziu înapoi în Franța) și un mirean au pornit în călătorie cu ferryboatul de mașini spre Anglia. Purtau, cu ei, nici mai mult, nici mai puțin de 70 de valize. În valize se afla, demontat, iconostasul din Paraclisul improvizat în hambarul de la St. Geneviève. Când au ajuns în Anglia, au descoperit că pierduseră una din icoane, care, probabil, căzuse din mașină. În mod surprinzător, icoana pierdută a fost găsită de către poliția locală, care le-a înapoiat-o. Părintele Sofronie i-a numit pe cei trei tineri monahi cu care a pus bazele comunității monahale de la Essex: ”cei trei mușchetari ai mei”.(6)

Despre începuturile mănăstirii, Sfântul Sofronie își amintea în 1990: ”Am părăsit Franța cu câteva persoane, pentru a veni în Anglia. A trebuit să construim viața mănăstirii pornind de la zero, având nimic. Ne hrăneam cu urzici și cu cartofi. Construcțiile înaintau bine. Toți cei care sunteți azi, aici, încercați să înțelegeți ce demers nebunesc a fost să te apuci să construiești o mănăstire în această lume. Am făcut-o în duhul Evangheliei, învățând din experiența și din cuvintele Părintelui nostru Siluan.”(7)

Imediat după instalare, Părintele Sofronie împreună cu cei ”3 mușchetari” au amenajat, în una din încăperile clădirii Old Rectory, un Paraclis cu hramul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și acolo slujeau Sfânta Liturghie. În scrisoarea trimisă surorii sale Maria, din februarie 1959, deci la 8 luni de la mutarea în Anglia, aflăm că Paraclisul era deja amenajat: ”Actualmente, eu îmi duc viața în condiții incomparabil mai prielnice și mai bune decât cele avut timp de mai bine de doisprezece ani la Sainte-Genevieve. Am multă liniște. Facem slujbe și seara și dimineața. Mulțumesc neîncetat lui Dumnezeu pentru acea minunată liniște de care este înconjurată casa noastră. Bisericuța a ieșit foarte frumoasă, cu toate că mijloacele financiare au fost și sunt foarte mici. (...) Într-atât am îndrăgit biserica, încât mi se pare că nicăieri nu se găsește una mai plăcută și mai frumoasă. Noi facem slujbele in biserică cu geamurile acoperite, adică aproape pe întuneric, mai ales la vecernie. Doar două candele mici ard și în fața lor două ecrane de protecție, pentru ca lumina să nu bată în ochi. (...) Când slujim Sfânta Liturghie, avem, desigur, mai multă lumină, folosind iluminatul electric care și el este folosit pentru a putea citit și cânta. Să ai în biserică o liniște profundă, care îți permite să săvârșești Sfintele Slujbe fără a ridica vocea, dar pronunțând cuvintele, ecfonisele și ecteniile cu vocea pe care o folosești la o discuție în cameră, este un privilegiu extraordinar de prețios.”(8)

Despre mutarea în Anglia, Sfântul Sofronie îi scrie și Părintelui Profesor Gheorghe Florovski. Din scrisoarea din mai 1959 aflăm că s-a mutat „într-un sat înfundat”, la Old Rectory, unde a înființat o mănăstire cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Îi scrie că această mutare, la anii bătrâneților (când Părintele avea deja 63 de ani), într-o țară nouă, necunoscută, cu o limbă pe care nu o înțelegea deloc, nu este nici ușoară și nici simplă. El și mica sa obște s-au găsit deodată aruncați „într-o vâltoare de treburi”, pentru a rezolva „o sumedenie de lucruri pentru a pune viața la loc”, dar cele mai mari eforturi le-au depus pentru a amenaja mica bisericuță din interiorul clădirii. Părintele face o scurtă descriere a mănăstirii: „Casa este mare. Grădina este mare. Locul este minunat. Liniștea, aproape ca în pustie. Locuim la marginea lumii”. În scrisoarea trimisă de Praznicul Nașterii lui Hristos din 1960/1961, la aproape un an și jumătate de la mutarea în Anglia, Părintele Sofronie descrie locul ca fiind unul „pustiu”, „liniștit mai mult decât în pustia Athonului”, unde are putința să închine „mai multă vreme” „celei una de trebuință”, slujind „dumnezeiasca liturghie”.(9)


©Alina Ana Nistor

329 afișare0 comentariu